Luna iunie este plină de noi oportunități
care pot schimba în bine peisajul vieții noastre.

Începutul lunii iunie ne va oferi darul de a ne vindeca trecutul în moduri pe care poate nu le-am putut experimenta până acum. [...] În cadrul experienței umane, am avut de mult ocazia să repetăm în realitatea noastră actuală experiența complexă a trecutului, care încă nu este rezolvată. De multe ori ni se oferă posibilitatea de a repeta trecutul, astfel încât în cele din urmă să putem învăța din el și să mergem mai departe. Un exemplu în acest sens poate fi văzut în relațiile pe care le alegem. Am putea atrage în viețile noastre parteneri care nu ne tratează cu bunătate și dragoste, reverență și respect. Același tipar continuă să apară cu fiecare partener nou, de parcă i s-ar fi întâmplat aceleiași persoane de fiecare dată. Este o confirmare că există o lecție și o binecuvântare care este dispusă să fie pe deplin primită - lecția este adesea direct legată de modul în care am învățat să ne tratăm încă din copilărie. S-ar putea să ne fi văzut părinții și alți membri ai familiei maltratându-ne pe noi sau unii pe alții. Deci, la un anumit nivel, noi, copiii mici, am decis să credem că așa ar trebui să se simtă iubirea. Odată ce ne dăm seama de acest lucru, putem vedea că repetăm trecutul în realitatea noastră prezentă, apoi putem să schimbăm felul în care ne raportăm la noi înșine.
DESPRE CORZI ENERGETICE

11 iunie - Postul Nirjala Ekadasi.
Paran (iesire din post) 12 iunie, 03:45 - 07:15.
Energiile lunii iunie
sunt foarte „alunecoase”- lucrurile pe care ați dori să le faceți, situațiile pe care parcă le stăpâniți, vă vor scăpa brusc de sub control. Metaforic vorbind, parcă intră în joc un șmecher care are ca scop să vă păcălească cu orice ocazie.

În această lună, există o singură cale de ieșire - lăsați orice situație să se manifeste până la capăt. De obicei când se întâmplă ceva ce nu vă place, imediat încercați să reparați sau să schimbați. Acum va trebui să lăsați situația respectivă să aibă loc pentru ca energia care i-a dat naștere să se poată consuma. Doar atunci va fi posibil să controlați acțiunile. De asemenea, dacă vă mutați afacerea într-o locatie nouă, trebuie să lăsați în primă instanță încărcătura energetică să curgă, să se consume și abia apoi să începeți să schimbați direcția sau să dați un nou impuls acesteia. Totul ține de impulsul sau încărcătura fiecărei fapte sau situații. Este mai bine să așteptați până când se consumă ca să evitați efectul de „alunecare printre degete”. Dacă ceva important se rupe, nu încercați să reparați, ci căutați noul deoarece va fi mult mai durabil.
...

Provocare: Fiti generos ca Soarele!

