Energiile lunii Septembrie
În luna septembrie, energia este foarte valorosa. Sunt favorabile inceputurile, noile sanse, iar septembrie este in acest an un simbol al noului si al începuturilor. Dedicati mai mult timp pentru a va gândi la directia pe care doriti sa o dati vietii. Decideti cum doriti sa arate viitorul vostru si ce actiuni trebuie sa intreprindeti pentru a realiza tot ceea ce va doriti.
Cum daruiesti, asa primesti
In tratamente, medicina chineză ia in calcul şi factorul suflet. Spun chinezii că in vindecare trebuie să participe sufletul bun. Medicina chineză susţine că un om cu suflet rău nu se vindecă. Chinezii susţin că inima este sediul sufletului. Există şi un punct pe corpul omenesc prin care se ajunge la suflet. Acest punct este denumit de chinezi vama sufletului şi reprezintă un punct energetic aflat la două laturi de deget de incheietura pumnului. Se spune că in acel punct a pătruns primul cui in trupul lui Iisus, atunci cănd a fost răstignit. De altfel, cu mii de ani in urmă, şi chinezii credeau intr-un singur Dumnezeu.
Fara umilinta si pedepse corporale!
Singurul motiv adevarat pentru care sunt batuti copiii este acela ca ei nu pot sa riposteze!
Ultima perioada – peste 15 ani
In aceasta perioada, copilul trebuie tratat cu respect. Daca amanati acest tip de tratament, nu veti mai putea profita de roadele muncii voastre.
Consecintele nerespectarii regulilor de crestere a copiilor conform filozofiei tibetane
- Daca suprimati comportamentul copilului de pana la 5 ani, ii veti reduce vitalitatea, pofta de viata si inteligenta. Daca il veti educa fara intelepciune, va invata sa reactioneze si sa asculte doar la forta bruta. Asta va face din el o prada usoara in fata profitorilor sau ticalosilor in decursul vietii.
- Daca veti continua sa il cresteti fara intelepciune si dupa varsta de 5 ani, atunci copilul va creste infantil, cu imposibilitatea de a lucra si de a accesa potentialul sau intelectual si spiritual.
- Daca nu aveti grija de copil nici dupa varsta de 10 ani, atunci el va creste nesigur, va fi dependent de prieteni mai puternici, iar acest lucru nu poate fi intotdeauna benefic.
- Daca nu respectati copilul dupa varsta de 15 ani, acesta nu va va ierta niciodata si va dori sa plece de acasa cat mai curand posibil.
Filozofia tibetana de educare a copiilor I aici: http://www.liveinternet.ru/users/eutotulpot/post289195731/