Portalul inimii
[452x284]
.
.
.
.
.
.
.
.
.
Inima este organul gândirii din forma voastră omenească; ea este, cu adevărat, la comandă. Centrul inimii este portalul vostru. Este însăşi Intrarea!
Câmpul energetic al matricei inimii este considerabil mai puternic şi mult mai extins decât matricea energetică a creierului.
Maeştrii şi avatarii voştri vă oferă aceste învăţături, de eoni. În schimb, fiinţele umane s-au deprins, cu mult timp în urmă, să-şi zăvorască sau să-şi protejeze circuitul inimii. Aceasta este principala disfuncţie de pe planeta voastră, precum şi principala sursă de disconfort, suferinţă şi maladie.
Atunci când circuitul inimii este îngrădit sau protejat, fluxul energetic parcurge o buclă închisă. Totodată, o platoşă de gânduri filtrează sau supraveghează cu multă prudenţă, atât pătrunderea, cât şi emisia de energie. Fiinţele umane au îngăduit creierului, programelor şi credinţelor să monitorizeze şi să străjuiască centrul inimii. Aceste programe/credinţe vă ferecă, vă toropesc şi vă insensibilizează reacţiile la călăuzirea şi mesajele care, fie izvorăsc din centrul inimii, fie sunt destinate acestuia.
Aceste credinţe referitoare la protejarea centrului inimii sunt transmise pe cale energetică de la părinţi la vlăstarele lor. Un copil preia atât mesajele nerostite, cât şi cele prin viu grai, cu privire la rănile emoţionale, iubirea necondiţionată şi spontană, ceea ce oferă siguranţă, cine este demn de încredere sau, dimpotrivă. Unele răni sunt transmise de la o generaţie la următoarea. Alte răni se ivesc în dinamica structurii familiale a acestei existenţe. Anumite răni sunt atrase de către o fiinţă umană la nivel individual, în decursul unei întrupări.
Centrul inimii este portalul vostru. Este însăşi Intrarea!
Este important ca omenirea să iniţieze procesul de tămăduire a rănilor purtate de inimă. Acest act este esenţial pentru vindecarea planetei, câte o bătaie a inimii – emoţie, pe rând; câte un om, pe rând.
Absolut fiecărei persoane îi revine responsabilitatea de a tămădui tiparele vătămate dinlăuntrul matricei inimii, la nivel individual, genetic şi global. Omenirea păşeşte într-o paradigmă cu totul nouă, în cadrul căreia inima gânditoare va fi onorată, va fi teafără, completă şi desăvârşită, precum şi conectată la matricele celorlalte inimi.
Portalul inimii a fost menit să servească drept poartă către stele, îngăduind energiei ce se revarsă din Sursa Divină să se pogoare asupra realităţii voastre.
Instrumentele de importanţă vitală în procesul de vindecare şi armonizare a portalului inimii sunt vibraţiile de bucurie, recunoştinţă şi apreciere. Puterea inerentă acestor vibraţii este cea care facilitează tămăduirea centrului inimii, prin transcenderea tuturor rănilor.
Acesta este serviciul divin, aceasta este misiunea nobilă pe care orice fiinţă umană este rugată să o îndeplinească, pentru a reîntregi şi tămădui centrul inimii, al omenirii, întru plenitudine şi sacralitate; întrucât, atunci când fiinţele umane sunt ancorate şi îşi extrag seva dintr-o inimă deschisă şi vindecată, ele ştiu şi simt cu adevărat că sunt interconectate!
Actul conştient de a menţine o frecvenţă vibratorie înaltă, a bucuriei, recunoştinţei şi aprecierii, vă permite să vă statorniciţi în cea de-a cincea dimensiune unde sincronicităţile, miracolele şi conexiunea cu Divinitatea preschimbă desfăşurarea evenimentelor şi activităţilor într-o plutire pe aripile Graţiei.
Aplicaţi această artă în decursul zilei de astăzi şi observaţi că evenimentele se vor derula cu mai mare fluiditate şi vor implica mai puţin zbucium şi încrâncenare!
Binecuvântări şi profundă recunoştinţă, Peggy Black şi „Echipa”
©2014 Peggy Black All Right Reserved. Puteţi împărtăşi acest mesaj şi îl puteţi distribui cât timp nu operaţi modificări, de asemenea cât timp îi precizaţi autorul şi includeţi această informare cu privire la copyright, precum şi adresa web. www.morningmessages.com GRATUIT 88 mesaje disponibile.
Sursa: Editura For You
.