• Авторизация


E timpul sa va treziti! 20-10-2013 08:31 к комментариям - к полной версии - понравилось!


 

OSHO – E TIMPUL SA VA TREZITI!

.
bebe_dormind_cu_caciulita .
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
Adevaratul intelept – Editura Mix
 
Intrebare:
„Osho, se pare ca nu sunt nici complet in lume, nu sunt nici martorul de pe deal. Cum pot fi intr-un singur loc? Ma simt de parca sunt prins la mijloc in tot ceea ce fac.”
.
Atunci, exact acolo ar trebui sa fii. Voi va creati tot felul de probleme. Oriunde sunteti, fiti acolo! Nu e necesar sa fiti martorul de pe deal. Nu ar trebui sa fie niciun „ar trebui”. Cand in viata voastra intra „ar trebui”, sunteti deja otraviti. Nu ar trebui sa existe niciun scop. Nu ar trebui sa fie niciun bine si rau. Acela e singurul pacat: a gandi in termeni de diviziune, in valori, in condamnari, in aprecieri.  Oriunde sunteti, nimic nu e gresit.  Intre martorul de pe deal si omul lumesc, exact acolo ar trebui sa fiti. Si, eu spun: oriunde sunteti, daca puteti accepta ca sunteti acolo, imediat, atunci si acolo, ati devenit martorul de pe deal. Chiar si in iad, daca puteti sa acceptati, iadul dispare – pentru ca iadul poate ramane doar atunci cand il respingeti. Iadul dispare si apare raiul. Orice acceptati devine rai si orice respingeti devine iad.
Se  spune ca un sfant nu poate fi trimis in iad, pentru ca el cunoaste alchimia – stie cum sa-l transforme. Ati auzit ca pacatosii merg in iad si sfintii in rai, dar ati auzit gresit. Este exact invers! Oriunde merg pacatosii, ei isi creeaza iadul si oriunde merg sfintii, apare raiul. Sfintii nu sunt trimisi in rai – nu e nimeni care sa trimita, nu e nimeni care sa se ocupe de toate astea, nu e nimeni – , dar oriunde merg, asa se intampla: ei isi creeaza raiul, ei isi duc raiul cu ei, in ei! Si pacatosii? Ii trimiti in rai, ei creeaza iad; nu pot face altfel.
Deci care e definitia unui sfant sau a unui pacatos? Definitia mea este: un sfant este o persoana care a ajuns sa cunoasca secretul alchimic al transformarii a orice in rai, iar un pacatos este o persoana care nu stie secretul transformarii lucrurilor in existente frumoase. Mai degraba invers: face lucruri urate.
Oriunde sunteti se va reflecta in jurul vostru, asa ca nu incercati sa fiti altcineva si nu incercati sa fiti altundeva. Aceasta este boala numita om: incercarea continua de a deveni cineva, de a fi undeva. Respingeti intotdeauna ceea ce este si vreti mereu ceea ce nu e – aceasta este boala numita om.  […]
Daca traiti acum, in acest moment, oriunde sunteti, si uitati de viitor – de scopuri, de ideea de a deveni altcineva – imediat intreaga lume din jurul vostru se transforma. Deveniti o forta transformatoare!
Acceptarea – acceptarea profunda, totala – este miezul religiei.
„A” vrea sa devina „B”, „B” vrea sa devina „C” – atunci e creata febra devenirii! Si voi nu sunteti o devenire, sunteti o fiinta! Suneti deja tot ceea ce puteti fi! Orice ati putea fi vreodata, deja sunteti! Nu se mai poate face nimic cu voi. Sunteti un produs finit. Acesta este sensul povestii care spune ca Dumnezeu a creat lumea, din punctul meu de vedere: cand cineva perfect creeaza, creatia este perfecta. Atunci cand Dumnezeu creeaza, cum puteti voi sa imbunatatiti ceva? Ganditi-va la intreaga absurditate: intreaga idee e absurda! Voi incercati sa-l imbunatatiti pe Dumnezeu! Voi nu puteti imbunatati! Puteti doar sa va simtiti prost. Atat. Si puteti suferi inutil! Si veti suferi de boli care exista doar in imaginatia voastra si nicaieri altundeva.
Dumnezeu creeaza – inseamna ca din perfectiune rasare perfectiunea. Voi sunteti perfecti! Nu e nevoie de nimic altceva. Priviti chiar acum, in acest moment, in voi insiva: veti avea o intelegere directa. De ce mai e nevoie? Totul este perfect si frumos: priviti in voi – nici macar un nor in spatiul vostru interior, totul e plin de lumina. Dar, mai devreme sau mai tarziu, mintea va va spune sa fiti altcineva, sa fiti altundeva, sa deveniti! Mintea nu va permite sa fiti. Mintea este o devenire si sufletul vostru este un „a fi”. De aceea buddhasii spun: daca nu scapi de toate dorintele, nu te vei realiza!
Dorinta inseamna a deveni. Dorinta inseamna a fi altcineva. Dorinta inseamna sa nu acceptati situatia in care sunteti, sa nu fiti intr-o stare totala de „DA!”, oriunde v-ati afla.
A spune „DA!” vietii inseamna sa fiti religiosi. A spune „NU!” vietii inseamna sa fiti nereligiosi. Si oricand doriti ceva, spuneti nu, spuneti ca e posibil ceva mai bun. Copacii sunt fericiti, si pasarile sunt fericite, si norii sunt fericiti, pentru ca nu au devenire. Sunt, pur si simplu, ceea ce sunt! Trandafirul nu incearca sa devina lotus, nu! Trandafirul este perfect fericit ca e trandafir. Nu puteti convinge un trandafir, oricat i-ati face reclama lotusului, nu veti putea corupe „mintea” trandafirului sa devina lotus. Trandafirul doar va rade, pentru ca un trandafir e un trandafir, este, pur si simplu, stabilit si centrat in fiinta sa. De aceea intreaga natura  este calma, linistita….si asezata. Doar mintea umana este haotica, pentru ca toti incearca sa fie altcineva. Asa ati facut de o mie si una de vieti si, daca nu va treziti acum, cand va veti trezi? Deja sunteti gata sa va treziti. Trebuie doar sa incepeti sa traiti in acest moment si sa va bucurati, si sa fiti incantati, si sa incetati sa mai doriti!
Bucurati-va de ceea ce sunteti! Fiti incantati de fiinta voastra si, brusc, timpul va disparea, pentru ca timpul exista doar cand doriti, viitorul exista pentru ca doriti. Atunci veti fi ca pasarile – ascultati-le! Atunci veti fi precum copacii – priviti: prospetimea, verdele, florile…
Va rog, fiti acolo unde sunteti! Eu nu sunt aici sa creez in voi o noua dorinta. Sunt aici doar ca sa va fac constienti de intreaga absurditate a dorintei. Daca intelegeti inutilitatea dorintei, va veti ilumina. Individul care descopera ca este deja ceea ce a vrut dintotdeauna sa fie, este un buddha. Si, voi toti sunteti buddhasi, chiar daca dormiti adanc si sforaiti – nu conteaza!
Lasati-ma sa fiu alarma voastra! Deschideti ochii! Ati dormit destul! E timpul sa va treziti!”
 
 ………..
 
Osho face o precizare, vorbind despre sine: „Nu vorbesc de dragul de a vorbi, nu am un mesaj care poate fi transmis prin cuvinte, dar nu am alta cale de a-l indica. Nu incerc sa spun ceva, incerc sa arat ceva. Acestea nu sunt cuvinte, cuvintele imi poarta tacerea. Aceste cuvinte sunt doar vase. Nu va preocupati de vase, priviti cotinutul lor. Aceste cuvinte sunt vii, ele au bataia inimii mele – vi le ofer drept cadou. Ele nu sunt doctrine. Cel mult le puteti numi poezii. Cel mult puteti spune despre mine ca sunt un bun povestitor, asta e tot. Nu sunt un filosof, un teoretician sau un teolog. Am ceva in mine si vreau sa impartasesc acel ceva cu voi. Pentru ca voi nu intelegeti tacerea, sunt fortat sa folosesc cuvinte. Daca sunteti gata sa-mi intelegeti tacerea, voi scapa de cuvinte. Atunci voi privi in voi. Dar acum nu sunteti acasa. Daca ma uit in voi, nu e nimeni acolo, asa ca trebuie sa bat tare. Cuvintele mele nu sunt altceva decat batai la usa voastra ca sa puteti veni acasa si sa-mi acceptati darul.” 
 
Citate preluate din cartea ADEVARATUL INTELEPT, publicata de Editura MIX din Brasov, in 2012.
broscuta .
.
вверх^ к полной версии понравилось! в evernote


Вы сейчас не можете прокомментировать это сообщение.

Дневник E timpul sa va treziti! | EUTOTULPOT - Дневник EUTOTULPOT | Лента друзей EUTOTULPOT / Полная версия Добавить в друзья Страницы: раньше»