PRACTICA CELOR 9 FERICIRI: TERAPIE SI ILUMINARE
Vasile Andru - “Fericirile din Predica de pe Munte propun si prilejuiesc o terapie si o iluminare!"
Ele au o parte terapeuticã si una iluminatorie. În analogie cu Rugãciunea Domneascã, ea însãsi având douã pãrti, fluid unite: prima parte este iluminatorie; a doua este terapeuticã, vindecãtoare. Toatã învãtãtura Marelui Doctor Hristos, este vindecare-iluminare-mântuire: vindecarea trupului (terapie), a mintii (iluminare), a duhului (mântuire).
Foarte didactic vorbind, sintetizam cã:
FERICIRILE II-V SUNT TERAPEUTICE;
FERICIRILE VI-IX SUNT ILUMINATORII.
În realitate, ele toate sunt un ansamblu soteriologic.
Nefericirea este agitatia mintii. Fericirea este linistea mintii.
Cele 9 Fericiri scot din mental germenii nelinistii, ai agitatiei, ai frustrãrii, ai rumegãrii de gânduri. Scot din minte prejudecãti zdrobitoare, între altele: cã hulirea ar fi înjositoare, suprimantã. Mintea, purificatã de acest balast, este mintea sãnãtãtii.
„Fericirile“ dau si socul iluminãrii. La drept vorbind, iluminarea nu este un spectacol fosforescent: ci iluminarea este un aspect al deplinei sãnãtãti.
FERICIREA ÎNTÂI:
„Fericiti cei sãraci cu duhul cã a lor este împãrãtia cerurilor“.
Socantã, paradoxalã rostire; ea are rol aparte: de a produce „încãlzirea asceticã“, a face corectarea firii, corectarea miscãrii mintii, corectarea „agitatiei“, trecerea mintii spre un registru special de perceptie, valorizând exact ceea ce pare mai dispretuit în om: sãrãcia duhului.
Valorizând la maximum „piatra“ pe care mesterii o „aruncã“, dar Mântuitorul face din ea „piatra unghiularã“.
Este si fericirea stãrii naturale: încurajarea ei, elogiul ei.
Sãraci cu duhul: gradul zero al imaginatiei, al viciului, al egoului.
Starea-copil care a dobândit împãrãtia. Fericirea „kenosis“.
FERICIREA a II-a:
„Fericiti cei ce plâng, cã aceia se vor mângâia“
Interiorizarea acestei „fericiri“ tãmãduieste intoleranta la frustrare.
Plânsul este un semn al nesuportãrii frustrãrilor.
Sunt mai multe feluri de lacrimi si de plânsuri. Existã tristetea mortifer si cea salutifer.
Mântuitorul se referã la cea foarte des întâlnitã: a celor depãsiti de posibilitatea de a îndura frustrãrile de tot felul.
Plânsul intolerantei, al jenei, al excluderii.
Dar plânsul este valorizat ca semn care atrage mângâierea. Ca slãbiciune care cheamã un beneficiu.
Plânsul nu inferiorizeazã, ci valorizeazã. Dar mai ales, reparã frustrãrile…
Tãmãduieste intoleranta la frustrare, boala românilor la acest rãgaz de veac.
FERICIREA a III-a:
„Fericiti cei blânzi cã aceia vor mosteni pãmântul“.
Prin aceasta se realizeazã terapia agresivitãtii. Nu prin pedepsirea ei, ci prin transformarea sa în opusul ei.
Hristos nu-i „didactic“, ci practic: aratã ce beneficiu imens vor avea cei care vor topi agresivitatea si se vor îmblânzi.
Hristos face o promisiune (sau o revelare) mare: Cei blânzi vor mosteni pãmântul!
Omul reactioneazã puternic pozitiv la sugestia mostenirii; si când i se conferã o mostenire atât de însemnatã, mintea cunoaste o transformare, o mutatie: trãirea predestinãrii.
El întelege spontan cã blândetea este foarte rentabilã, predestinatã!
O încurajare teribilã, o recompense fertilã… Perspectiva rãsplãtirii blândetii topeste agresivitatea (inconstientã adesea).
Un psihoterapeut poate folosi aceastã revelatie în tratarea complexului Cain.
Am cunoscut un duhovnic care dãdea canon „medical“ repetarea unei „fericiri“, aleasã în functie de lacuna moralã ori temperamentalã a penitentului sau în functie de o dizabilitate psihicã.
La multi din satul unde pãstorea, le-a cerut repetarea Fericirii a II-a, asociatã cu mãtãnii.
El indica repetarea acelei Fericiri în perioada postului, cu care o asocia.
El obtinea rezultate însemnate într-o comunitate ruralã.
Astãzi el are 92 de ani. Nu-si etaleazã merite în „îmblânzirea“ satului (care, prin anii ’60, era renumit prin bãtãusii sãi si prin dispretul general al „blândetii“, consideratã o slãbiciune!).
El îmi zice: De altfel, repetarea consecventã a „fericirilor“ a fost propriul meu canon, ca sã nu se învârtoseze mintea.
FERICIREA a IV-a:
“Fericiti cei ce flãmânzesc si cei ce înseteazã pentru dreptate, cã aceia se vor sãtura“.
Tãmãduieste reactia de primaritate.
Deci tãmãduieste primitivismul nostru, dependenta de biologic, cedarea la înfometare si sete.
Vom întelege si la propriu si la figurat. si sete biologicã si sete de dreptate.
Tãmãduieste nerãbdarea, tãmãduieste impulsivitatea, (cãci cei însetosati de dreptate, pot lesne deveni impulsivi, primejduiti).
Iar când aceastã îndemnare hristicã ne spune: „Fericiti cei însetati de dreptate!“ reuseste sã previnã reactia de impulsivitate, sentimentul revoltei, al nerãbdãrii si, spuneam, previne reactia de primaritate, care este si o trãsãturã nationalã.
Noi avem temperamente de primaritate. Adicã, la o insultã, reactionãm imediat; la o lovire reactionãm imediat.
Orientalii, iatã, nu reactioneazã imediat. Orientalii au reactii de secundaritate.
Dacã l-ai lovit sau l-ai vexat pe un chinez, el nu reactioneazã deloc, amânã replica, revansa.
Amânarea înseamnã îmbunãtãtirea reactiei. El o îmbunãtãteste în douã moduri: fie crestineste, adicã, anulând-o; fie vicleneste, fãcând-o subtilã si atât de dureroasã, încât o pãtesti întreit. Picãtura chinezeascã, da?
Noi, crestinii, ca sã exersãm reactia de secundaritate, îmbunãtãtim rãspunsul la o vexare întorcând si celãlalt obraz.
Iertând. Vindecând. Este cel mai bun rãspuns.
FERICIREA a V-a:
„Fericiti cei milostivi cã aceia se vor milui“.
Este terapia egoului, a hipertrofiei egoului. Multe tulburãri de personalitate sunt cauzate de egou hiperdezvoltat.
Cei care se suspecteazã de egoism, trebuie sã opteze pentru Fericirea a 5-a.
Milostenie = ofrandã. Eul este simbolizat în obiecte.
Câte posesiuni aduni, atâta egou hrãnesti, manifesti; si invers: câte obiecte dãruiesti, atâta egou arunci, eliberezi, mântuiesti.
FERICIREA a VI-a, este din seria FERICIRILOR ILUMINÃRII:
„Fericiti cei curati cu inima, cãci aceia vor vedea pe Dumnezeu.“
Rugãciunea mintii în inimã îti purificã mintea de gânduri, de amintiri, de necazuri, de griji.
Purificarea creeazã conditia iluminãrii. Nu îti aduce prompt iluminare, ci conditia iluminãrii.
Ce înseamnã: „Îl vor vedea pe Dumnezeu“?
Vor trãi starea teoforicã sau teofania, arãtarea lui Dumnezeu.
Este posibilã vederea lui Dumnezeu chiar în viata aceasta ! … spune Simeon Noul Teolog.
Multi se îndoiesc. Stã scris cã nu poti sã-L vezi pe Dumnezeu si sã mai trãiesti dupã aceea.
Ce înseamnã asta? Asta înseamnã:
1) Fie cã Îl vezi pe Dumnezeu doar în clipa finalã a mortii, dacã ai trãit la mari înãltimi sufletesti;
2) Alt sens: dacã L-ai vãzut pe Dumnezeu, nu mai poti supravietui lumescului. Devii altceva, devii altcineva.
Nu mai esti din lumea aceasta.
Simeon Noul Teolog zice cã poti sã-L vezi în conditii cu totul si cu totul exceptionale pe Dumnezeu în timpul vietii. Unii „vãzãtori“ spun cã au avut parte de arãtãri divine. Este mai curând vorba de medierea prin „mesageri“ care sunt îngerii.
Anghelos înseamnã veste. Adicã Dumnezeu se vesteste – îsi vesteste un aspect al voii sale printr-un anghelos, printr-un vestitor, care desigur, nu este umanoid, nu seamãnã cu un omulet.
Este o vestire atât de puternicã încât poate avea concretete luminoasã.
O sã revenim altã datã la relatia dintre viziune si un informational divin.
Multi se apropie de un informational special. Prin inspiratie sau prin viziune.
Câtã vreme mai ai impuritãti, „viziunea“ este deformatã de elaborãri subiective.
Purificarea viziunii. Cum se purificã o viziune? De ce trebuie sã o purificãm?
Poti sã ai o viziune care este plinã de elaborãri subiective, de impresii subiective, de impuritãti personale, din imediat sau din depãrtat, din ancestre.
O viziune, ca sã stii cã este tot mai aproape de informationalul divin, trebuie purificatã si stim cã Antonie cel Mare spunea ucenicului sãu: – „Azi a venit la mine îngerul si i-am spus sã plece“.
Ucenicul s-a speriat si Antonie i-a zis: – „Nu te speria, sã faci la fel când îngerul vine la tine: sã-i spui sã plece“.
De ce? Dacã a fost cu adevãrat îngerul, el stie de ce l-am alungat.
Dar dacã nu a fost cu adevãrat, bine am fãcut cã l-am alungat; si va veni mâine încã o datã, dacã sunt într-o stare receptivã..
Îi spun sã plece si mâine; si va mai veni încã o datã. De fiecare datã când el va veni, va veni mai pur.
Purificarea viziunii se face prin înlãturarea viziunii. Pentru cã în primele faze ale vietii contemplative, viziunile au multe elaborãri personale si scenarii personale. Dar pe mãsurã ce le spui sã plece, ele revin mai curate, pânã ce într-o zi, când vei avea harul si experienta lui Antonie, viziunile vor fi atât de curate încât poti sã speri la atingeri teoforice, aproape de informationalul dumnezeiesc.
Cine opteazã pentru Fericirea a VI-a, înseamnã cã are predilectii spre iluminare.
FERICIREA a VII-a:
„Fericiti fãcãtorii de pace, cã aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema“.
Este o Fericire iluminatorie. Ce înseamnã „Fãcãtorii de pace?“.
În primul rând, ne referim la pace interioarã. Cu cât veti face mai multã pace interioarã, cu atât vor veni efluvii de pace spre cetatea agitatã si suferindã, care este Bucurestiul actual, si care are nevoie de aceastã pace.
Un grup care se roagã, este un nucleu morfogenetic, adicã nãscãtor de forme energetice bune.
Într-o stare de contemplatie, sunteti niste emitãtori de câmpuri morfogenetice în Bucurestiul acesta nãcãjit, agitat si suferind.
Se aseazã un strop de pace în sufletele concetãtenilor nostri, chiar dacã ei nu stiu.
Important este ca fãcãtorul de pace sã simtã cã a fãcut pace în el.
Ioan Gurã de Aur spune: „Roagã-te si pentru altul“. Pentru pacea altora.
E bine sã te rogi pentru altul, dar Dumnezeu nu vrea trândãvia acelui „altul“.
Chiar dacã te rogi pentru altul, primul beneficiu va fi al tãu. Dacã acel „altul“, e bolnav, neputincios, atunci îl ajuti.
În tot cazul, când te rogi, primul efect înãltãtor îl resimti tu însuti, spune Ioan Gurã de Aur.
FERICIRILE a VIII-a si a IX-a:
„Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, cã a lor este împãrãtia cerurilor“.
„Fericiti veti fi când vã vor ocãrâ si vã vor prigoni din pricina Mea, si vor zice tot cuvântul rãu împotriva voastrã, mintind.
Bucurati-vã si vã veseliti, cã plata voastrã multã este în ceruri“.
Dacã Fericirile a VI-a si a VII-a sunt Fericirile Iluminãrii prin ascezã,
Fericirile a VIII-a si a IX-a, sunt ale Iluminãrii prin martiriu. Prin ultima probã a sfintirii, care este martiriul.
Cãci asceza oricât de puternicã ar fii, nu ne duce chiar pânã la identificarea cu Hristos. Numai martiriul.
Fericirea a VIII-a. A fi prigonit pentru dreptate.
Se referã la martirii justitiei terestre si Fericirea a IX-a: A fi prigonit pentru Hristos. Înseamnã martiriu pentru justitia divinã.
Sunt cele douã forme ale martiriului: cu d mic = dreptate; cu D mare = Dumnezeu.
Sunt supremele cununi ale desãvârsirii omenesti.
ÎN PLAN TERAPEUTIC, „Fericirile“ pot preveni prãbusiri personale si pot prilejui înfloriri spontane, înflãcãrãri vindecãtoare. Extensia emotiilor pozitive. Iar emotiile pozitive sunt vindecãtoare.
STERGEREA SURSELOR PSIHOGENE
Fericirile pot rezolva asadar probleme emotionale, nevroze, tulburãri de personalitate (deprimare, atimie, obsesii, complex de persecutie). Pot „recicla“ afecte negative (inferioritate, devalorizare) mutând mintea în planul afectelor pozitive. Preschimbând plumbul depresiei în aurul înseninãrii. Transformã psihologia de învins în psihologie de învingãtor, prin credintã, prin revelarea puterii celui „slab“. Corecteazã astfel factori afectivi implicati în echilibrul psiho-somatic si-n destin. Sunt, în întregul lor, un excelent corector al miscãrilor cãzãtoare, psihogene, ale mintii.
CORECTAREA MISCÃRII MINTII
„Fericiti cei ce plâng …“ Asa sunã o mare descoperire terapeuticã: a da un sens pozitiv suferintei.
A da suferintei un sens transformator.
Mintea care dã sens pozitiv plânsului sau suferintei, grãbeste vindecarea.
Tristetea, mânia, nemultumirea, osândirea – sunt miscãri gresite ale mintii.
Psihologia vesticã le numeste „emotii distructive“.
Psihologia orientalã vorbeste de „cele 4 otrãvuri ale mintii“.
Mânia, invidia sunt otrãvuri puternice, sunt auto-otrãviri. Intoleranta la frustrare (însetare, înfometare) îngusteazã mentalul. Tristetea, plânsul diminueazã prezenta persoanei în lume si, când atinge nivelul „mortifier“, produce depresie.
Non-blândetea, osândirea semenului – sunt semne ale complexului Cain.
Puterea de socare, de avertizare a celor 9 Fericiri corecteazã asemenea miscãri patogene ale mintii.
CUM SE PRACTICÃ „cele 9 FERICIRI“?
În mod curent, la crestinii practicanti, se face în context liturgic. În mod special, se face de cãtre psihoterapeut care le asociazã modurilor de deconditionare mentalã. Si care, în prima fazã, se serveste de toate 9 „Fericiri“, creând conditia trecerii de la simturi la duh.
În faza a doua, el alege spre interiorizare una din cele 9 Fericiri, în functie de dizabilitatea psihicã individualã.
În context liturgic, vedem cã Fericirile sunt plasate în prima parte a slujbei, si purificã mintea de apãsãri si îndoieli pãmântene, pregãtind penitentul pentru taina euharistiei.
DUPÃ „TEOLOGIA FERICIRILOR“, SÃ SPUNEM SI UN CUVÂNT DESPRE „FIZIOLOGIA“ LOR.
S-a studiat chimia fericirii si s-a constatat cã corpul nostru produce si un „drog“ – se cheamã endorfinã. Un narcotic.
Asa cum bolnavii în mare suferintã trebuie sã ia narcotice – existã un stadiu când nu se poate altfel: incurabilul ia narcotice, sub supraveghere.
Narcoticul ce face? Blocheazã calea la suferintã.
Ei bine, trupul nostru, produce el singur un narcotic, o substantã psihedelicã. Este endorfina.
Un fel de morfinã subtilã si grozavã.
Aflãm astfel cã existã si narcotice „la purtãtor“, produse de trup.
Cum, în ce conditii trupul poate produce endorfine?
Endorfina este „molecula fericirii“. Substantã calmantã, apropiatã de opium, ca efecte.
Acest drog uman, care prezideazã chimia stãrii de bine, a fost descoperit în 1975.
„Vãrul“ vegetal al endorfinei ar fi macul…
Vincent Borel, care a studiat „chimia dragostei“, observa mecanismul natural al corpului: Hipotalamusul, centrala chimicã a creierului, stimulat fizic (prin hormoni volatili, de pildã), sau psihic (prin memoria afectivã, din hipocâmp), inundã corpul cu un val de amfetamine naturale (dopaminã etc.). Starea de bine se extinde, pânã la euforie.
Când aceastã „uzinã de amfetamine“ este pusã-n miscare de amorul fizic, corpul este solicitat tot mai mult si dupã 2-3 ani survine un surmenaj amoros chimic, creierul nu mai poate elabora suficient endorfina, acea morfinã umanã naturalã.
Fericirea care depinde de un obiect exterior este trecãtoare.
Fericirea care decurge din interior, din progresie spiritualã, din stabilitatea mintii – dureazã.
Rugãciunea mintii în inimã poate facilita ea însãsi secretia de endorfinã, mai ales în faza incipientã, în faza lucrãtoare.
În practica isihastã, incidenta cu „chimia fericirii“ este secundarã.
În faza „coborârea mintii în inimã“, stim cã se produc efecte medicale însemnate, între altele activarea acelei „inimi“ energetice, care este thymos, glanda timus.
Timus-ul este un corector energetic, implicat în sporirea imunitãtii, dar si-n acea stare numitã „protimie“.
Protimia, sau înflãcãrarea inimii, si agalia, sau veselia duhovniceascã, sunt pasi importanti în dobândirea unei fericiri stabile.
Am fãcut aceste referinte medicale pentru cã ele dau posibilitatea terapeutului sã controleze mai bine interventia sa corectoare.
Dar, dupã toate acestea, vom observa cã practica celor 9 Fericiri are efecte spiritual, care depãsesc orice altã referintã.
Ele reusesc acea mutatie de la simturi la duh care, în final, au o încununare soteriologicã.
VASILE ANDRU
Fericirile rostite de IISUS "Cuvantarea de pe munte"