OMUL, ZIDIRE DE MARE PRET

"Lumea, adică Universul văzut al formelor materiale şi Universul nevăzut al spiritelor pure, este expresia bunătăţii lui Dumnezeu, Ea a fost creată pentru ca să se bucure de bunătatea dumnezeiască. Fiinţa ei, dată in toate lucrurile care o alcătuiesc, de la primul mineral pană la inger, e o fiinţă impărtăşită. Viaţa tuturor făpturilor participă la bucuria in Dumnezeu după gradul de fiinţă pe care il au şi după capacitatea cu care a fost inzestrată fiecare. Acest grad de fiinţă şi această capacitate de participare e principiul ierarhiei după care e constituită lumea creaturală. Omul ocupă in această ierarhie un loc central. Prin trup aparţine lumii fizice, prin suflet aparţine lumii spirituale. In marele cosmos, el e un microcosmos, cum il numeşte invăţatul teolog al Bisericii noastre Ioan Damaschin.

Fiinţele spirituale ale creaţiei, făcute după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, sunt libere, adică posedă voinţă proprie. Ingerii sunt liberi, omul e liber. Păstrarea lor in armonia primordială a bucuriei de viaţă e lăsată la libera lor voie.

Bucuria de a trăi in lumina dumnezeiască sau cu termenul legendar in Paradis, e cu atat mai mare cu cat e un act de consimţire, in virtutea libertăţii spirituale. Tot astfel suferinţa prăbuşirii din armonia paradisiacă va fi cu atat mai mare cu cat ea va fi tot un act liber. O parte din ingeri s-a prăbuşit din armonia cerească prin trufie. Omul s-a prăbuşit călcand de bună voie randuială stabilită de Dumnezeu. Dacă armonia paradisiacă a lumii primordiale e opera lui Dumnezeu prin Cuvant, răul care inveninează lumea işi are izvorul in păcatul primului om. O piatră a căzut in lac, dar căderea ei nu priveşte numai piatra, ci se repercutează asupra lacului intreg, pe care il tulbură pană la maluri.

In noua situaţie a căderii din armonia paradisiacă, omul suferă si constată in propriile mădulare răul, durerea, moartea. Şi le constată in toată lumea inconjurătoare. Păcatul lui se răsfrange asupra lumii intregi şi lumea intreagă suferă impreună cu el. fiindcă omul ca microcosmos, cu alte cuvinte ca rezumat al stihiilor din care e alcătuită lumea, face ca răul din el să se repercuteze asupra lumii din afară. Istoria omenirii căzute e in cea mai mare parte istoria păcatului in desfăşurare. Ea pare imaginea răsturnată in dezordine a Paradisului legendar.

Două sentimente puternice sporesc tristeţea şi durerea omului căzut: sentimentul rămanerii pe dinafară din armonia superioară a lumii spirituale şi refuzul de a accepta integral condiţia de mizerie in care işi ispăşeşte pedeapsa. Intruparea Mantuitorului şi ispăşirea păcatului omenesc prin crucificare deschid din nou poarta Paradisului spiritual. Prin Logos s-a creat armonia primordială a lumii, prin Logosul intrupat se va restabili." - Arsenie Boca

  [432x281]