suntem pe pragul dezastrului: toti se imping, toti se avinta spre ceva invizibil doar eu stau shi ma oglindesc in aceasta mirsavie. Uneori vreau sa pling de durere caci nu-mi pot lua piciorul de pe pamint, caci nu pot fugi ,dar,asta-i viata.
Vreau un lucru- sa fiu inteleasa de baiatul ce-mi place, sa ma gasesc atunci cind imi este rau. de ce suntem diferiti? De ce cineva este alb iar altul negru?
In momentul cind imi este rau pe soul eu ma inhibez ,ca Jean Batiste Grenuy, in coconul invizibil shi pling cu lacrimi de singe. Imi pare bine ca Dumnezeu n-a uitat sa ne dea lacrimi si sentimente caci fara ele am fi aidoma unor roboti, unor experimente nereusite .