Conștiința vorbește aici și acum

Omul, fără să-și dea seama de unitatea inseparabilă a tuturor lucrurilor, trage într-o direcție și, simultan, cu neputința constată că este tras în direcția opusă. El se consideră a fi ceva superior mediului său, în timp ce el însuși nu cunoaște originea propriilor gânduri. El nu știe cu adevărat dacă fiecare dintre acțiunile sale este rezultatul propriei sale voințe sau dacă aceasta este predeterminată. El crede că își poate modela propriul destin și, în același timp, este patetic în anxietatea lui față de viitor. Nu realizează că cauza confuziei sale se află în el însuși, în țesutul răsucit și înnodat al propriilor sale conceptualizări, și nu în condițiile externe.