AA Metatron – Ultima Lună Sângerie – Deținătorii Cheilor – Flăcări Gemene
Preaiubiți Copii ai Luminii,
Atunci când deținătorii cheilor se trezesc și-și activează potențialul lor ascuns, când deținătorii cheilor se trezesc la adevărul a ceea ce ei sunt și glandele pituitară, pineală și cel de-al treilea ochi se activează, codicele inimii sunt aduse în aliniere cu ceea ce ei sunt aici pentru a susține.
Prin acele activări, inima începe să trimită un semnal asemănător unui sonar de pe navele voastre, semnal care călătorește cu viteza luminii, pentru că de fapt nu există nici o distanță între voi, pentru că într-adevăr voi toți funcționați în același spectru al luminii.
Dar odată ce deținătorii cheilor se trezesc pe deplin la identitatea lor și își ridică vibrația, vehiculul alegerii lor (corpul n.t.) va începe să vibreze la o nouă frecvență și astfel sonarul pe care ei îl trimit în lumea exterioară nu se va opri numai în matricea creației voastre ci va continua în univers până când va atinge cel mai înalt vârf al adevărului, care este, sinele lor mai înalt.
Odată atins și confirmat, odată ce rezonanța a fost cu adevărat stabilită, o ușă se deschide pentru ca privitorul să poată spicui prin vălul uitării și să înțeleagă pe deplin cognitiv decretele cu care ei au venit în această matrice. Decretele cu care ei au venit sunt apoi traduse de către sinele lor mai înalte în înțelegere umană și de acolo deținătorii cheilor sunt capabili să-și ocupe cognitiv locul lor de drept pe această planetă în pregătirea pentru activarea majoră care este programată să aibă loc pe o notă și octavă specială a FIinței.
Când un astfel de moment sosește, activarea deținătorilor de chei va intra într-o aliniere perfectă cu energiile creatoare care curg pe Gaia, și de acolo, folosind respectivele energii și codificări, deținătorii de chei vor trimite un alt semnal de sonar care va rezona cu locurile sacre , ținute ascunse în vârfurile muntoase ale lumii voastre cunoscute. Prin urmare nu numai acele vârfuri muntoase care sunt vizibile cu ochiul liber își vor începe trezirea, ci și cele care se află sub straturile timpului, sub oceane și cele situate în sfera acestei planete.
Și astfel, pregătirea deținătorilor de chei care sunt în număr de 36000 vibrând în frecvențe feminine și masculine, a început cu adevărat. Pregătirea deținătorilor de chei a început și va continua cu toată forța până la ultima voastră lună sângerie din anul vostru pământesc. Și când un astfel de moment are loc, și va avea, deținătorii de chei vor fuziona, rotindu-se în sfera iubirii necondiționate a unuia pentru celălalt și prin sferă, prin vortexul pe care ei îl vor genera, semnalul ”sonarului” își va dubla puterea, va călători prin timp și spațiu, conectându-se cu alte vortexuri generate de către toți ceilalți deținători de chei, culminând într-un gigant vortex rotitor de polarități pozitive și negative, creând o sferă goală de influență, prin care toate ”datoriile karmice” trecute, viitoare și prezente vor fi în totalitate și complet anulate și din acel moment o nouă tabula rasa a înțelegerii va începe să apară.
Acest lucru nu înseamnă că veți ajunge peste noapte la o nouă lume, asta înseamnă că prin activarea acelor vortexuri și anularea tuturor datoriilor karmice pe care pământul uman și sufletele umane care sălășluiesc acolo le-au dobândit, va avea loc o propulsare a lor pentru a se trezi la înțelegerea FIinței, iertând ceea ce au experimentat, fiind recunoscători pentru acea cunoaștere, știind, simțind și înțelegând că acea structură a realității din trecut nu mai are nici o asociere, și nici loc într-o nouă lume în care ei doresc să sălășluiască.
Cu toate acestea, liberul arbitru al sufletelor umane va mai fi în vigoare pentru o scurtă perioadă de timp în care ideea de karmă și înțelegerea acelor structuri vor fi disipate și vor înceta să existe pe planeta voastră. Acelor suflete care doresc să mai continue acea experiență, lor le va fi oferită o posibilitate de a experimenta acea realitate în matricea pe care cei mai mulți o vor anula.
Și astfel, stabilizarea efectului energiilor, fuziunea diferitelor polarități, expansiunea conștiinței continuă să aibă efect prin curățarea, clarificarea și purificarea energiilor care îmbrățișează sfera voastră de cunoaștere pământească zilnic.
Ca urmare, este extrem de important să fiți atenți la energiile conflictuale, întâlnirile și informațiile care intră în psihicul vostru. Fiți conștienți de ceea ce vedeți că se desfășoară cu rapiditate în fața voastră, rămâneți împământați, rămâneți în ACUM. Amintiți-vă divinitatea voastră. Înțelegeți că sunteți susținuți, ajutați și vi se REAMINTEȘTE tot ceea ce cu adevărat sunteți. Să știți că așa este, pentru că așa este.
Asta este tot ce avem pentru voi acum, vă iubim și suntem cu voi. La revedere pentru acum.
Traducere Monica Poka