Mihai Eminescu Atât de fragedă... Atât de fragedă, te-asameni Cu floarea albă de cireş, Şi ca un înger dintre oameni În calea vieţii mele ieşi. Abia atingi covorul moale, Mătasa sună sub picior, Şi de la creştet pân-în poale Pluteşti ca visul de uşor. Din încreţirea lungii rochii Răsai ca marmura în loc - S-atârnă sufletu-mi de ochii Cei plini de lacrimi şi noroc. O, vis ferice de iubire, Mireasă blândă din poveşti, Nu mai zâmbi! A ta zâmbire Mi-arată cât de dulce eşti, Cât poţi cu-a farmecului noapte Să-ntuneci ochii mei pe veci, Cu-a gurii tale calde şoapte, Cu-mbrăţişări de braţe reci. Deodată trece-o cugetare, Un văl pe ochii tăi fierbinţi: E-ntunecoasa renunţare, E umbra dulcilor dorinţi. Te duci, ş-am înţeles prea bine Să nu mă ţin de pasul tău, Pierdută vecinic pentru mine, Mireasa sufletului meu! Că te-am zărit e a mea vină Şi vecinic n-o să mi-o mai iert, Spăşi-voi visul de lumină Tinzându-mi dreapta în deşert. Ş-o să-mi răsai ca o icoană A pururi verginei Marii, Pe fruntea ta purtând coroană - Unde te duci? Când o să vii? | Women in universal painting.... Lyrics Mihai Eminescu So fresh thou art Thou scarcely touchest the soft carpet, The silk on thee doth rustling stream, From top to toe so light and lofty, Thou floatest like an airy dream. From draping folds like purest marble Thine image unto me appears, My whole soul on thine eyes is hanging, Those eyes so full of joy and tears. O happy dream of love, so happy, Thou bride of fairy tales, so mild, No, do not smile! Thy smille doth show me How sweet thou art, thou gentle child. My poor eyes thou canst close for ever With deepest night's eternal charms, With thy sweet lips' sweet fondling, whispers, Embracing me with thy cool arms. A veiling thought at once now passes Thy glowing eyes thus covering: It is the dark renunciation, The sweetest yearning's shadowing. Thou go'st away and, well I know it, To follow thee must I no more, Thou art for me now lost for ever, My soul's dear bride, whom I adore. My only guilt was that I saw thee, Which I to pardon have no might, Mine arm I'll stretch for ever vainly To expiate my dream of light. Like holy Virgin's purest image In my fond eyes thou will rise now, The brightest crown on forehead bearing, Where dost thou go? When comest thou? LonelyMoonRise |